Acasa
Info
Argument
Academica
JammerGroup
Art
Link
FAQ
Kumofost

 

Ochelarii de cal ai Academiilor

Economia se preocupa cu întelegerea felului în care functioneaza anumite modele – si multe dintre aceste modele nu au nici o legatura cu vreuna dintre formele în care natura a existat pâna acum pe aceasta planeta sau în care ar putea sa existe, din momentul actual si pâna în ziua de apoi. Cuvântul care îmi vine în minte când ma confrunt cu aceste fantezii este frauda.
F.E. Banks

Economistii pretind ca modelele lor sunt neutre din punct de vedere valoric. Astfel ca devin reticenti pusi fiind în fata unor solutii economice alternative în vederea asigurarii bunastarii. Când se confrunta cu evidenta ca un dolar în plus oferit unui sarac îi produce acestuia mai multa bunastare decât ar face-o un dolar în plus oferit unui bogat, sar ca arsi si striga: “A! Judecata de valoare!”

Sigur ca e o judecata de valoare. La fel cum judecata de valoare e si sa spui ca un dolar înseamna un dolar si pentru unul, si pentru celalalt, sau sa afirmi orice altceva despre asta. Dar economistii din mainstream se irita când sunt pusi în fata diferentei dintre judecata lor de valoare si judecata noastra de valoare. Ei încearca sa ramâna în sfere stiintifice, ceea ce pentru ei înseamna sa încerce sa nu aiba în nici un fel de-a face cu valorile. Noi introducem judecati de valoare explicite, pe când ei si le ascund pe ale lor sub o falsa spoiala de neutralitate.
Herman Daly

Fiecare cultura are miturile ei, iar astazi mitul nostru economic este atât de puternic încât ne împiedica sa mai vedem adevarul. Dupa cum spune Derrick Jensen: “Pentru ca noi sa ne putem pastra stilul de viata, e nevoie sa ne spunem minciuni unii altora, si în primul rând noua însine. Minciunile sunt necesare deoarece, fara ele, multe dintre actiunile noastre deplorabile ar deveni imposibile.” Cu alte cuvinte, adevarul ne-ar împiedica sa facem lucruri stupide. Cresterea economica este unul dintre aceste lucruri stupide, fiindca daca am sta sa ne gândim serios la impactul acesteia, am fi nevoiti sa ne modificam întreaga perspectiva asupra lumii. Imagineaza-ti ca esti un economist educat timp de 40 de ani sa creada în crestere economica nelimitata si în rezolvarea tuturor problemelor noastre cu ajutorul solutiilor tehnologice la care s-ar ajunge prin mecanismul pietei. În mod natural vei prefera sa vezi dovezile care vin în sprijinul argumentului tau si sa le ignori pe celelalte. Astfel ca minciuna se perpetueaza.
Bill Rees

O tara ar putea foarte bine sa-si epuizeze resursele minerale, sa-si taie în întregime padurile, sa-si erodeze solul, sa-si vâneze toate animalele salbatice si sa-si pescuiasca toti pestii, toate astea nu ar afecta cu nimic felul în care îsi masoara veniturile.
World Resources Institute

Pentru ca economia sa poata progresa, trebuie sa-si abandoneze mai întâi formalismul ei suicidal.
Robert Heilbroner

***cu bunavointa AdBusters.org